SUUNA: SUntem ÎmpreUNĂ

Când femeile se adună, se țese magia.

SUUNA este comunitatea femeilor unite prin dorința de a-și dezvolta conexiunea cu ele însele și cu Mama Pământ, de a explora propria lor putere și de a sprijini și inspira celelalte surori în drumul lor personal. În SUUNA, femeile își pot împărtăși experiențele și emoțile, pot lua parte la diferite activități și evenimente care le ajută să se dezvolte și să-și găsească echilibrul și armonia interioară. SUUNA reprezintă un spațiu sigur, empatic și plin de iubire, unde femeile își pot descoperi și exprima în voie feminitatea autentică și pot crea legături autentice și durabile cu alte surori din comunitate.

SUUNA este pentru tine dacă...

  • Ești o femeie care caută sa se conecteze cu alte femei care au aceleași valori și aspirații de creștere personală si spirituală.
  • Ești în căutarea unui spațiu sigur și susținător, unde te poți exprima liber și fără teama de judecată.
  • Simți că îți lipsește o comunitate care să te ajute să-ți dezvolți și să-ți susțină potențialul, prin întâlniri regulate cu oameni care sunt interesați să se implice și să contribuie la crearea unui mediu sănătos și productiv.
  • Dorești să descoperi resurse noi, cum ar fi traininguri, meditații ghidate, seminarii online si alte instrumente care te vor ajuta să te dezvolți emoțional, personal și profesional.
  • Ești în căutarea unui spațiu creativ, în care să-ți pui la dispoziție talentele și experiența pentru a ajuta alte femei să își îndeplinească potențialul, dar și să primești suport și feedback din partea celorlalte membre.
  • Cauți să faci parte dintr-o comunitate care să susțină și să promoveze valori precum bunătatea, autenticitatea, iubirea si suroritatea.
  • Ești în căutarea unui mediu care să te ajute să te aliniezi cu propriile tale dorințe și aspirații, precum și să descoperi noi perspective și modalități de a te conecta cu tine însăți.

Creatorii și gazdele SUUNA


Laura-Maria Yara este o femeie a Pământului, în serviciul Mamei Divine, care rescrie femininul sacru în corpul feminin. Laura este mamă, povestitoare, călătoare în lumi nevăzute, moașă a transformării și oracol al Pântecului.

MariaGaia.org


Dana Dragomirescu este formator și consilier în relații și comunicare prin Metoda ESPERE®; director de psihodramă clasică & trainer, în curs de formare, femeie, soție, mamă și creator și facilitator de ateliere și programe de dezvoltare personală și explorare prin simțuri și creație, pentru femei. Misiunea ei este să aducă în viața oamenilor acele practici care susțin ființa în totalitate, prin reconectarea la simțuri și la corp și prin cunoașterea și integrarea unei ecologii sănătoase emoționale și relaționale.

Dana.earth


Mălina Lilay Meraki este creatoare a proiectului The ALTAR of Dance, facilitator de mișcare transformațională, dans holistic, embodiment (înTRUPare) și la esența este o călătoare, o punte între lumi și culturi.Mălina țese o pânză cu fir de poveste între lumea din interior și lumea exterioară, integrând elemente ale dansului holistic, yoga, qi gong, Reiki, mișcare intuitivă, practici feminine, movement meditation, ritual și ceremonie, storytelling și voice activation.

Lilay Meraki


Ligia Loali - călătoria sa ca Oracol al Pântecului a început atunci când a luat o decizie interioară fermă, și anume: devotamentul total față de calea Iubirii, pe care îi place să o numească "Calea Trandafirilor". A fi în slujba oamenilor și a Mamei Pământ îi invocă scopul vieții și creativitatea și este recunoscătoare în fiecare zi că face pași în această călătorie. Munca Ligiei include în prezent dialoguri (citiri) din Registrul Akashic, Cercuri de vindecare Womb & Hara pentru femei și bărbați și Meditații ghidate de purificare în sprijinul unei înțelegeri mai profunde a frecvențelor feminine.

LigiaLoali.org


+ TU!

Haideți să construim împreună o comunitate vibrantă și plină de viață! Prin implicarea voastră și prin aducerea propriei luminii, putem crea o rețea de conexiuni autentice și inspirație continuă. Vă încurajăm să anunțati evenimentele pe care le organizați (în persoană sau virtuale), să împărtășiți idei și să inițiați discuții care vă interesează. Toate contribuțiile voastre sunt binevenite și apreciate în SUUNA.

Guest Guides

Ioana Lazăr este creatoarea Make a Wish Food Circle, nume sub care a adunat întreaga ei pasiune de peste 10 ani pentru hrana vegană, vegetariană, Ayurveda și hrănire conștientă. De-a lungul timpului a gătit pentru ceilalți într-o multitudine de feluri, de la livrări personale pe bicicletă, la meniuri individuale pentru retreat-uri, tabere, evenimente de familie și pop-up lunch-uri. În ultimii ani a început să împărtășească din experiența acumulată prin cursurile online de Gătit Intuitiv și prin cele de Introducere în Ayurveda, marea ei dragoste creatoare de sens. În prezent, urmează un curs de certificare internațională în Ayurveda.

SUUNA ⭕️ Founding Daughters

Fii una dintre Fiicele Fondatoare ale SUUNA, alături de noi.


Vei putea face întotdeauna parte din comunitatea SUUNA în mod gratuit. Dacă simți că ai primit ceva valoros, poți alege să ne susți, devenind o SUUNA Founding Daughter și alături de alte femei ce susțin SUUNA.ro, vei putea participa într-un schimb reciproc și fluid de energie, cunoaștere și susținere. Ca bonus, vei avea acces imediat la înregistrările tuturor workshopurilor oferite în intervalul Mai-Septembrie 2023 de Laura, Dana, Mălina și Ligia - lista completă e disponibilă în comunitate, după login.

Pe SUUNA vei găsi și programe deep-dive cu SUUNA Guides sau SUUNA Guest Guides care au un cost separat.


Credem...

...că Femininul este un container sigur pentru toate tipurile de resurse și că se poate extinde în permanență. Nu există nicio limită pentru resursele la care o femeie poate avea acces, deoarece nu există nicio limită pentru binele pe care îl poate aduce înapoi în familia sa, în cercul interior, în comunitatea locală și în trib.

...când femeile se adună, se țese magia ✨.



Community Architect: Mihai.love - aduce lemne pentru focurile tuturor cercurilor din comunitate în care urmează să intri. Mihai este pasionat de construirea de comunități conștiente și de wisdom economy. Îi place să adune oamenii laolaltă și să ajute creatorii să înțeleagă și să folosească tehnologia pentru a își îndeplini misiunea lor cu claritate.


Alătură-te celor peste 470+ membri SUUNA gratuit alegând prima opțiune de mai jos 👇🏻 

  • participă la SUUNA Community Calls și cunoaște invitații noștri sau fii unul dintre ei

  • participi la discuțiile în SUUNA Circle sau spațiul de Chat

  • spune-ți povestea care se vrea spusă și văzută în spațiul "Eu SUNT"

  • vezi în Events evenimente recomandate de comunitate + anunță și tu evenimentele la care te duci sau pe care le organizezi

  • caută sau postează bunuri/servicii în SUUNA Giving Hub

... sau alege ⭕️ Founding Daughters pentru a susține creșterea SUUNA.